Filosofări

     1. Banii n-aduc fericirea, zice filosofic o vorbă populară. Iar o altă vorbă popularo-populistă completează mai mult decît filosofic: banii n-aduc fericirea dar o întreţin.

     Ori, din punctul meu de vedere, tocmai de aici încep problemele. Atît ale unui cuplu cît şi ale unei simple persoane fizice. Iar asta din simplul motiv că a întreţine ceva (orice chestei materială) este, de regulă, de două ori mai complicat decît a ajunge la acel ceva. Stă mărturie pentru asta vechea parabolă a drumului de la Margine către Centru: a veni din afară (din underground) ţine de nonconformism şi de ideea de critică. E cel mai uşor să zici nu, să-ţi pută totul şi să dai cu “nu-mi convine” la orice. E ca atunci cînd vrei să iei o viaţă – simplu, rapid şi eficient. Ca la o reclamă pentru produse de curăţat. În schimb, a crea ceva, a da naştere unui copil, a menţine o lege e exact pe dos: chinuri, timp îndelungat, procese (eventual şi cele de conştiinţă), necazuri. Vorba dramaturgului nostru naţionale: unu la sută inspiraţie, nouăjnoo la sută transpiraţie.

     Banii pot aduce fericirea, după cum spuneam, dar nu pot aduce şi împlinirea. Sau aduc numai acest soi de fericire numit bunăstare materială. Numai că, nu-ş cum se face, taman atunci cînd ai atins acest prag de bogăţie la care alţii aspiră o viaţă simţi – sau începi să simţi – că-ţi cam lipseşte ceva. Ori aceste ceva nu poate fi adus de bani. Acest ceva ţine de mărunta bucurie a simţurilor (foşnetul frunzelor într-o dimineaţă de vară, roua ierbii printre picioare, mirosul ploii, căderea fulgilor, gălăgia aburilor respiraţiei în serile de iarnă geroasă), de trezirea simţului ludic şi în ultimă instanţă de a te accepta aşa cum eşti: imperfect/-ă dar perfectibil/-ă.          

     2. Îndemn găsibil prin diverse recomandări cinefile: „neapărat de văzut”. Neapărat din ce cauză? Că te salvează de la moarte, de la o iminentă ratare socio-profesională? Te face nemuritor? E ceva vital precum aerul sau apa?  

     Ce vreau, de fapt, să subliniez: filmele (mai ales cele americane dar nici cele europene nu stau mai prejos) prin felul lor şmecheresc în care sunt construite reprezintă, de fapt, un fals catharsis, dacă prin catharsis înţelegem uitarea de sine-ieşirea din marginile egosimului-intrarea în zona unei posibile vindecări sufleteşti. Vindecarea sufletească se produce doar prin post şi rugăciune şi fapte creştineşti. 

     Filmele (de la alea care aduc a profund în sus desigur!) nu ne fac mai buni sau mai spirituali. Morala religioasă n-are nici o treabă cu Arta, vor zice mulţi critici simandicoşi numai că tocmai asta e: are! Oficial n-are, dar asta-i faţada. În esenţă, în adîncimea adîncurilor, fiecare artist tînjeşte la statutul de the new mesiah, chiar dacă asta înseamnă being the opposite of what is known about the real Messiah. Sigur că se gîndeşte şi la bani că, na, artist-artist da’ mai tre’ să fii atent şi la rezervele de hîrtie igienică. 

     3. Cînd eram adolescent mă apuca, în preajma Sărbătorilor de iarnă - mai precis cu ocazia sosirii revelionului - un fel de nebunie ameţitoare. Intram în panică gîndindu-mă la faptul că nu aveam cu cine şi unde să petrec fabulosul moment al cumpenei dintre ani.

     Cînd a intervenit ruptura - adică acea clipă cînd mi-am zis: ce pu*a mea mai e şi treaba asta cu trecerea dintre ani? sărbătoresc ce? că am îmbătrînit cu încă un an? pierd o noapte din viaţa-mi ca să urlu la miezul nopţii cu un pahar de şampanie în mînă, ciocnindu-l cu alţi oameni (cunoscuţi sau nu)… pentru ce? că o iau de la zero, urmînd să trec prin aceleaşi rahaturi… pentru ca încă peste un an să fac la fel?… şi asta pînă cînd? la 80 de ani, adică, tot aşia am să fac?… - n-aş putea preciza. Ştiu doar că de la un timp de vreme încoace, la cumpăna dintre ani, mă apucă un soi de tristeţe iremediabilă şi asta nu pentru că nu prea am cu cine sărbăutori revul ori crăul ci pentru faptul legat de cum petrec oamenii aceste momente… Gălăgie, agitaţie, haos, glume jegoase, sălbăticie… De Sărbători (trebuie) să fim mai buni, mai darnici şi cu mai multă căldură în suflete. Cuvinte, din nefericire, golite de sens pentru mulţi dintre noi… Oare pentru a savura o masă klumea am nevoie de un climat asemănător spitalului de nebuni?

     Ăsta e, din păcate, rostul urărilor spuse cu ocazia sărbătorilor; nicidecum Spiritualitate ci Instinctualitate. Lamulţianiul aniversar contribuie la izolarea tot mai profundă în acest cluster de tip do it yourself. Cuvinte ritualice menite a fi spuse nu pentru că ai credinţă în ele ci pentru că altfel, nerostite, nu poţi pătrunde în templu. Templul uitării de sine.