1. O tanti cu batic şi geacă de piele, în microbuzul care hurducăie, întreabă pe şofer, taman de undeva din spatele meu, umăr dreapta, cu o voce şovăitoare şi în acelaşi timp de o sonoritate delirant de mahalagească: domnu’ şofer, maşina merge pînă unde întoarce tramvaiul? Iniţial m-am gîndit să-i răspund că maşina merge, în mod obişnuit, pînă cînd nu mai are benzină dar mi-a fost lene. Apoi mi-am amintit că pe dumneaei o interesa unde merge maşina şi iarăşi mi-a fost lene; de ce să-mi bat tocmai eu capul cu una' care habar n-are că s-au inventat, în mijloacele de transport în comun, plăcuţele indicatoare?
2. O adolescentă (blugi atît de mulaţi încît aş fi zis că s-a născut îmbrăcată cu ei) vorbind pe mobil în microbuz o roagă frumos pe destinatara de la capătul celălalt al firului să mai stea şi cu ea de vorbă pînă cînd coboară că altfel se plictiseşte. Stau şi mă întreb: dacă microbuzul ar fi fost gol, nici şofer să nu fi avut, să fi mers pe pilot automat, dacă ea n-ar fi avut mobil dar eu aş fi fost prezent în microbuz m-ar fi rugat pe mine, ca să-i alung plictiseala, să-i fac ce? Sau s-ar fi apucat singură de ce anume ca să-şi alunge plictiseala?
3. Un tip cu o constituţie fizică surprinzător de atletică pentru vîrsta lui de aproape 40 de primăveri (un dandy încremenit în timpul anilor 80, fan Dan Spătaru şi Cenaclul Flacăra combinat cu Marina Scupra, Mirabela Dauer, Angela Similea plus Savoy şi Pasărea Phoenix) răcneşte a la Hitler pe mobil: citesc contorul şi apoi am eu grijă de gagii, stai tu liniştit. Nu răcnetele îmi atrag atenţia ci faza cu cititul; iată, dom’le, îmi şoptesc voit de fantasmagoric de exuberant de expansiv, se poate. Să mai zică careva că în ziua de azi oamenii nu citeşte. Uite-l pă nea Sandu ăsta! Exemplu viu! Nu numai că citeşte dar este şi în stare să reacţioneze conform a ceea ce citeşte. Ce să mai: un ’telectual sadea, ce ...’la mea!
4. Îndemn publicitar auzit la radio: nu lăsa o zi să treacă fără să citeşti măcar cîteva pagini dintr-o carte. Iniţial, recunosc sportiv, m-am panicat: iată cum poţi deveni prost, mi-am şoptit năucit de spaimă. Iată de ce sînt mulţi proşti pe lume; nu citesc, bre. Eşti prost, eşti manipulabil. Îşi bat joc toţi de tine iar tu stai ca o curcă bearcă în mijlocul bătăturii fără să poţi schiţa nici cel mai mic gest de apărare. Şi orice cocoş d-ăsta care le rupe cu cititul te încalecă instantaneu. De ce? Pentru că te-a făcut din vorbe. Cum ripostez atunci? Bineînţeles că să mă apuc să nu las să treacă o zi fără să citesc niscaiva pagini. Hop însă că aici au intervenitără problemuţele: Despre ce fel de carte vorbim? Merge şi un tratat de Psihologie sau cine ştie ce manual alternativ de Istorie, spre exemplu? Dacă nu merg astea şi e vorba doar despre cărţi de ficţiune... ăăă... merge şi un volum de poezie sau trebuie neapărat roman? E voie şi teatru? Dacă niscaiva pagini citite zilnic dintr-o carte reprezintă un antidot imbatabil contra căderii (şi rămînerii) în zona prostiei atunci cum se face că văd o grămadă de tonţi pîn posturi înalte din diverse organe de conducere a ţării? Sau ei reprezintă doar excepţiile de la regulă? Dacă efectiv nu ai timp să citeşti cîteva pagini pe zi întrucît scrii cîteva pagini pe zi e de bine sau vorbim în cazul ăsta de sindromul down al căderii ireversibile în cea mai neagră prostie?
Şi dacă totuşi ceva este adevărat din tot acest îndemn publicitar ce anume e adevărat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu