Ipocrizie

     Nu ştiu alţi bărbaţi cum sînt dar eu cînd mă gîndesc la egalitatea dintre sexe nu văd de ce n-aş accepta-o. Sigur, mai întîi, conform unui elementar simţ logic, trebuie s-o înţeleg. De abia după aceea pot să susţin dacă sînt sau nu de acord cu ea. 
      Ori de aici pleacă toată problema; înţeleg emanciparea feminină dacă iau în calcul faptul că oamenii sînt diferiţi şi unii dintre ei se pot încarna în excepţii (mai mult sau mai puţin interesante/agresive/spectaculoase) de la diverse tipuri comportamentale. Şi dacă aşa stau lucrurile de ce n-ar exista şi femei care să simtă la un moment dat chemarea pentru nu-ş' ce meserie tipic masculină? De pildă boxer, fotbalist, halterofil, pilot de avion, director multinaţională, sergent sau chiar mecanic auto? 
      Una din trăsăturile pozitive ale lumii este diversitatea. De altfel ea este şi una dintre motivaţiile care mă fac mereu să mă bucur că trăiesc. Spectacolul diversităţii. Intraductibil în cuvinte, de altfel. 
      În schimb emanciparea feminină ce merge pe ideea că bărbaţii sînt inferiori femeilor e puerilă. Şi pe o înţeleg (defulări şi refulări irefutabil psihopupu) dar în acelaşi timp o găsesc puerilă, imbeciloid limitantă şi limitat de imbecilă. Şi care nu duce spre niciun fel de rezolvare a nimănui. Război (dintre sexe, de gherilă sau pe faţă) ce poate rula la nesfîrşit doar ca să-şi hrănească unii/unele dureroasele complexe de inferioritate/superioritate de care suferă irevocabil. 
      În lumina acestora, mă gîndesc aşa: 
      a) Temă de gîndire pentru masculi: cum ar fi ca peste un anumit număr de ani - începînd din acest de greaţă 2011 - să se inverseze raporturile? Bărbaţii să-şi dorească să fie trataţi în mod egal cu femeile?  
      b) Dacă femeile vor egalitate cu bărbaţii atunci nu văd de ce n-a invita o gagică la o bere iar nu la o cafea? Nu văd de ce n-aş conversa cu una despre muie(ri), sîni siliconaţi, sex anal, maşini, computere sau luat la lorgean Pamela Anderson pă o plaje exotică? Iar asta să nu fie altceva decît o simplă conversaţie la o bere, aşa ca-ntre amigos, timp în care mai trag şi-o băşină sau un suav rîgîit made in epoca primitivă. Merge? Sigur că da că doar sîntem între bărbaţi, fă, ce pu*a mea în pi*da ta! 
      c) Temă de gîndire pentru femei: cum e mai bine/indicat să te raportezi la un bărbat? Ca la un bărbat sau ca la o femeie? Adică dacă un bărbat îi vorbeşte unei femei despre chestii masculine de ce n-ar putea şi o ea să-i vorbească unui lui despre cicluri, naşteri, dureri ovare sau cine ştie ce machiaje bengoase? 
      Nu cumva există, dincolo de asemănări între masculi şi femele, lucruri care ne diferenţiază total? Iar aceste diferenţe ar trebui tratate ca atare?